de ce-ai plecat? de ce-ai mai fi rămas?

tumblr_md4qs2vn4C1rkyscjo1_500

…iată-mă,deci,în mijlocul unor întâmplări care îmi sunt total străine.Ca un spectator veritabil,nu pot decât să le urmăresc,să încerc să le înţeleg şi să le accept.Niciodată nu mi s-a mai întâmplat aşa,să gândesc în absenţa conştiinţei;pentru că,la ce se petrece cu mine,nu poate fi vorba nici de conştiinţă,cu atât mai puţin de orice urmă de raţiune.
O iubeam;nu se pricepea să-mi arate asta,dar şi ea mă iubea.Şi am iubit-o în continuare,i-am iubit gesturile neîndemânatice,zâmbetul crispat,nesiguranţa.Toate lucrurile care nu-mi plăceau la ea,pe toate le iubeam.Nu m-am gândit o clipă că se poate iubi atât.Descopeream mereu o nouă senzaţie care mă propulsa către absolut într-un fel tare ciudat,căruia mi-e frica să-i dau numele frumos şi grav de iubire.Poate de asta,pentru că o iubeam atât de mult,la un moment dat m-am simţit sufocat.Nu pot explica asta;aveam nevoie de nelinişte,îngrijorare,suspans,nesiguranţă.
Am fost prost,am plecat fără să mă uit în urmă.Aşa am ajuns s-o întâlnesc pe cealaltă.O cunoşteam de mult,să tot fie un an,dar n-am fost niciodată prea curios în ceea ce-o priveşte.Până acum.Nu ştiu exact ce m-a atras la ea;poate privirea plină de nostalgie,poate senzaţia de necunoscut care avea să se confirme.Era frumoasă,i-am şi zis de câteva ori.Mi-a mulţumit politicos.Dar era o frumuseţe pe care nu o înţelegeam deloc;mă uitam uneori la ea,îi studiam trăsăturile,şuviţa de păr blond care curgea în stânga feţei,buzele subţiri care descriau o linie curbă.Nu înţelegeam nimic,cu cât mă uitam mai mult la ea,cu atât o vedeam mai departe;şi mă intriga lucrul ăsta foarte tare.
Uneori mă mulţumeam doar s-o ţin de mână şi să mă gândesc la altceva.La altcineva… Nu m-am străduit să mă apropii de ea,pentru că mi-am dat seama că n-o s-o pot înţelege aşa cum trebuie.Aşa cum mi-aş fi dorit.Şi nu puteam pentru că nu vroiam.
Mă opream uneori,mă uitam la mâinile noastre împreunate,la ea,la cum zâmbea cu toată fiinţa când o sărutam.
-De ce te uiţi aşa la mine uneori?
-Cum mă uit?
-Frumos…
Nu i-am răspuns,dar ştiam la ce se refera.S-a întâmplat de câteva ori să mă uit la ea şi să zâmbesc aiurea,gândindu-mă la o groază de lucruri.La ziua în care aveam să plec,iar zâmbetul ăsta va aluneca şi se va sparge.La toate gesturile mici cu care mă copleşea.La cum nu îi răspundeam în niciun fel la ele,iar ea continua.Îmi arăta că sunt important pentru ea,iar eu tot încercam s-o fac să se oprească.
Fiul risipitor,asta eram.Am lăsat-o să mă iubească atât cât să pot merge mai departe,iar ea să rămână cu un sentiment cu care era oricum obişnuită.
Până într-o zi,când am făcut acelaşi lucru.Am închis ochii,m-am întors şi-am plecat.Ştiam că mă priveşte cu aceeaşi nostalgie care îmi planta în suflet un regret pe care târziu aveam să-l recunosc.Ştiam că nu o să mă uite.Ştiam că o să ascundă orice resentiment de oricine avea sa o întrebe „Când mai dau de voi?”.Ştiam că mă iubea într-un fel deosebit,o iubire de o profunzime mult peste capacitatea mea actuală de înţelegere.Ştiam că încă e frumoasă,şi multi i-o vor mai spune până când cineva o să i-o arate,într-un final.Ştiam.

Şi,sincer,m-aş fi simţit mai bine dacă ar fi făcut o scurtă criză în care să-mi reproşeze că am fost un măgar.Nesimţit.Prost.Idiot.Retardat.Dar nu… A rămas acolo unde o ştiam,privindu-mă.Avea o privire blândă,îngăduitoare.Trecuse prin asta înainte,dar era dezamăgită.Avea pretenţii de la mine,iar eu chiar eram…prost.Prost pentru că m-am pierdut printre stele încercând să ajung la lună.
Nu mi-a spus nimic,dar îi auzeam respiraţia la telefon.Şi a fost pentru prima dată când am fost atent la detalii.
-Atunci pa…
Cred că dacă mi-ar fi spus „te-am iubit”,sau orice altceva,acelaşi ton l-ar fi avut.Calm.Răbdător.Nu înţelegeam cum putea fi aşa.Poate şi din cauza asta am plecat… Ca să mă apropii de ea trebuia să gândesc cu toată fiinţa,să digerez noi idei.Cu prima era mult mai uşor;era previzibilă.Mai bine o cunoşteam pe ea decât pe mine.
Aş fi vrut să ştiu ce se întâmplă în mintea ei,dacă regretă,dacă nu,tot.Şi,cu toate că vorbise cu câţiva despre asta,tot nu ştiam clar.
Poate dacă m-ar mai fi privit o dată…Poate…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

soarecidebiblioteca

“People say that life is the thing, but I prefer reading.” ― Logan Pearsall Smith

Şiraguri de gânduri

gânduri înşirate pe aţa vieţii... din Bucuresti

jurnalul unei femei

I believe everything happens for a reason

vitali cipileaga

de vorbă cu tine

WIIYH

World Is In Your Hand

ANDREEA B.

Când sufletul vorbeste, ai suficientă putere să-l asculţi?

Cuvintele din cărţi

blog de citate

PSIHOLOGIE ON LINE

Construieste-ti o cariera de succes, afla cum!

Centrul Cultural Nicapetre

This WordPress.com site is the cat’s pajamas

Revista Gând Românesc

Revista Gând Românesc - Asociația Culturală ”Gând Românesc, Gând European”

Life

We can destroy what we have written,but we cannot unwrite it.

Zâmbete în colţ de cer

'' Viata este pe zile si fiecare zi are o poveste!'' Oana Pellea

letopiseț de web

andreeasevici

Sop-St

Now I know only I can stop the rain

%d blogeri au apreciat asta: